Cum te protejezi și ce trebuie să faci
Mesajele SMS sunt o metodă obișnuită de comunicare între companii și clienți. Prin SMS primim notificări despre comenzi, informații de la bănci, coduri de autentificare sau oferte comerciale.
Dar, ca orice canal de comunicare și promovare, și acesta poate fi folosit și de persoane care încearcă să obțină date personale, să sustragă bani sau să determine utilizatorii să acceseze site-uri false.
Unele mesaje par ușor de identificat ca fiind frauduloase. Altele imită foarte bine comunicările unor bănci, firme de curierat, magazine online sau instituții publice.
În România, Poliția Română, ANCOM și ANAF au avertizat în repetate rânduri asupra unor astfel de practici. Printre metodele semnalate se numără mesajele false despre colete, presupuse datorii la stat, premii fictive etc.
Ce sunt mesajele SMS spam și cum funcționează fraudele prin SMS?
SMS spam reprezintă mesajele nesolicitate trimise în mod repetat sau în masă fără acordul destinatarului. Nu toate mesajele spam sunt neapărat fraude, însă sunt concepute pentru a determina utilizatorul să acceseze un link, să sune la un număr de tarif special, să efectueze o plată sau să ofere informații confidențiale.
O metodă cunoscută este smishing-ul, termen format din cuvintele „SMS” și „phishing”. În acest caz, atacatorul folosește un mesaj text pentru a păcăli destinatarul și a obține date personale, bancare sau de securitate.
De exemplu, un mesaj poate pretinde că vine de la bancă și că trebuie să îți verifici urgent contul. Linkul te conduce însă către un site fals, care imită pagina instituției reale.
Exemple de mesaje SMS spam și frauduloase
1. SMS-uri false despre colete și livrări
ANCOM a avertizat asupra tentativelor de fraudă în care sunt folosite abuziv numele unor furnizori cunoscuți de servicii poștale și de curierat. Destinatarii sunt informați că au un colet în așteptare, că trebuie să își actualizeze adresa, să achite o taxă suplimentară sau să selecteze un punct de ridicare.
Linkurile din mesaje pot conduce la pagini false, concepute pentru colectarea datelor personale și bancare sau pentru efectuarea unor plăți.
„Coletul dumneavoastră nu a putut fi livrat. Actualizați adresa în următoarele 24 de ore pentru a evita returnarea: [link suspect]”
„Coletul tău nu a putut fi livrat din cauza unei adrese incomplete. Actualizează datele cât mai repede: [link suspect].”
Aceste tipuri de mesaje pot părea credibile, mai ales dacă faci frecvent cumpărături online.
Atacatorii se pot folosi de numele unor firme de curierat cunoscute pentru a convinge destinatarii să acceseze un site fals.
„Livrarea coletului este blocată. Achită taxa de 4,99 lei pentru procesarea expedierii: [link suspect].”
Suma mică este folosită pentru a face solicitarea să pară neimportantă. Destinatarul poate considera că nu merită să verifice autenticitatea mesajului pentru câțiva lei.
Ce trebuie să verifici:
Dacă aștepți într-adevăr un colet.
Dacă există o comandă cu numărul de urmărire indicat.
Dacă linkul aparține domeniului oficial al firmei de curierat.
Nu introduce datele cardului și nu plăti taxe printr-un link primit pe neașteptate. Verifică livrarea direct în aplicația sau pe site-ul oficial al curierului.

2. Mesaje false despre datorii la ANAF
O altă metodă folosită de infractori este trimiterea de mesaje în care se invocă restanțe către ANAF, termene de plată depășite și a executării silite, pentru a determina persoanele să acționeze fără să verifice informațiile.
„Figurați cu restanțe fiscale. Achitați suma în termenul indicat pentru a evita penalitățile și executarea silită. Accesați linkul pentru plată: [link suspect]”
Cum te protejezi:
Nu accesa linkul și nu plăti în baza unui astfel de mesaj.
Verifică situația fiscală prin canalele oficiale ANAF, inclusiv prin Spațiul Privat Virtual, și contactează instituția dacă ai nelămuriri.

3. Mesaje care promit premii inexistente
Oamenii sunt anunțați printr-un mesaj că au câștigat anumite premii importante, deși nu au participat la concursurile respective.
Pentru a primi premiul, victimele sunt convinse să trimită bani, să depună sume într-un cont sau să comunice coduri de reîncărcare.
Într-un caz relatat de Poliția Capitalei, o victimă a fost convinsă că a câștigat 100.000 de euro în cadrul unei presupuse promoții și a trimis 6.200 de lei unei persoane necunoscute.
„Felicitări! Numărul dumneavoastră a fost selectat pentru un premiu de 50.000 de lei. Pentru revendicare, achitați taxa de procesare.”
„Felicitări! Ai câștigat un voucher de 2.000 lei. Pentru a revendica premiul, completează datele tale aici: [link suspect].”
Mesajul încearcă să atragă destinatarul prin promisiunea unui premiu valoros. Dacă persoana nu a participat la un concurs, anunțul este un motiv serios de suspiciune.
Semne de avertizare:
Nu îți amintești să fi participat la concurs.
Ți se cere să completezi date personale pentru a primi premiul.
Linkul duce către un domeniu necunoscut.
Mesajul impune un termen foarte scurt pentru revendicare.
Dacă ai dubii, verifică promoția pe site-ul oficial al organizatorului, introducând manual adresa acestuia în browser.
Cum te protejezi: Nu plăti taxe către persoane necunoscute și nu comunica parole sau coduri de reîncărcare pentru a primi un premiu. Nu așa funcționează un mecanism de promoție a unei companii serioare.
4. Contul bancar a fost blocat
„Alertă de securitate! Contul tău bancar a fost suspendat temporar. Confirmă identitatea pentru reactivare: [link suspect].”
„Contul dumneavoastră va fi suspendat astăzi. Verificați imediat datele pentru a evita blocarea accesului: [link suspect]”
Mesajul urmărește să provoace îngrijorare și să determine destinatarul să acționeze rapid.
Dacă linkul deschide o pagină care imită site-ul băncii, utilizatorul poate ajunge să introducă datele de autentificare sau informații financiare.
Cum te protejezi: nu accesa linkul din mesaj. Deschide direct aplicația oficială a băncii sau contactează serviciul de asistență folosind numărul publicat pe site-ul oficial.
Nu transmite prin mesaje parole, PIN-uri sau coduri de autentificare.
Semnal de alarmă: amenințarea cu blocarea contului și solicitarea de a introduce date printr-un link primit pe neașteptate.

5. Ai de primit o sumă de bani fictivă
„Ai de primit o rambursare de 186,50 lei. Completează datele cardului pentru a primi banii: [link suspect].”
„Aveți o rambursare de 427 lei în așteptare. Introduceți datele cardului pentru a primi suma: [link suspect]”
Promisiunea recuperării unei sume de bani poate determina destinatarul să ignore semnele de avertizare.
Un mesaj care solicită datele complete ale cardului pentru o rambursare trebuie tratat cu suspiciune.
Nu introduce informații bancare pe o pagină care poate părea legitimă.
Dacă ai într-adevăr o rambursare în curs, verifică situația în contul oficial al magazinului online sau contactează comerciantul prin datele sale publice de contact.
Semnal de alarmă: ți se promite o sumă de bani, dar trebuie să furnizezi date bancare pe o pagină necunoscută.
6. Abonamentul tău expiră astăzi
„Abonamentul tău expiră astăzi. Reînnoiește-l acum pentru doar 4.99 lei pe lună: [link suspect].”
Mesajele de acest tip se pot folosi de numele unor platforme de streaming, servicii digitale sau aplicații cunoscute.
Prețul neobișnuit de mic și termenul urgent pot fi folosite pentru a determina utilizatorul să acceseze pagina fără verificări.
Dacă ai un abonament la serviciul respectiv, verifică data expirării direct în contul tău. Nu utiliza linkul din mesaj până când nu confirmi că oferta este autentică.
7. Ai o factură restantă
„Factura ta este restantă. Achită astăzi pentru a evita penalitățile și suspendarea serviciului: [link suspect].”
„Factura dumneavoastră este restantă. Evitați suspendarea serviciului prin plata imediată: [link suspect]”
Mesajul poate pretinde că provine de la un furnizor de telefonie, energie electrică, internet sau alte servicii.
Unele persoane pot plăti fără să verifice dacă factura există cu adevărat.
Înainte de a efectua o plată, consultă contul oficial al furnizorului și verifică facturile emise. Nu folosi automat datele de plată sau numerele de telefon din mesajul suspect.
Semnal de alarmă: mesajul nu precizează clar furnizorul, numărul facturii sau alte detalii verificabile.
8. Trebuie să confirmi datele contului
„Contul tău va fi dezactivat în 24 de ore. Actualizează datele de acces pentru a evita pierderea informațiilor: [link suspect].”
Atacatorii pot imita servicii de email, platforme de cumpărături, rețele sociale sau servicii de stocare online.
Scopul este obținerea parolei sau a altor date care permit accesul la cont.
Verifică notificările direct în aplicația oficială.
Dacă suspectezi că ai introdus parola pe o pagină falsă, schimb-o imediat dintr-un canal sigur și verifică activitatea recentă a contului.

9. Ai primit un cod de verificare pe care nu l-ai solicitat
„Codul tău de verificare este 483921. Dacă nu ai solicitat acest cod, răspunde la acest mesaj pentru anularea operațiunii.”
„Codul dumneavoastră de verificare este 482731. Transmiteți-l consultantului pentru confirmarea identității.”
Un cod de autentificare primit fără să îl fi solicitat poate indica faptul că cineva încearcă să se conecteze la contul tău.
O altă situație periculoasă apare atunci când cineva îți cere să îi comunici codul, pretinzând că este angajatul unei companii sau că încearcă să te ajute.
Nu comunica nimănui codurile de autentificare. Dacă nu ai inițiat operațiunea, nu continua conversația și verifică securitatea contului prin aplicația oficială.
Semnal de alarmă: o persoană îți cere un cod de autentificare pe care nu l-ai solicitat. Nu îl comunica nimănui.
10. O rudă are nevoie urgentă de bani
„Sunt într-o situație urgentă și am nevoie să îmi trimiți bani imediat. Nu pot vorbi acum. Îți trimit contul aici: [date de plată].”
„Sunt eu, mi-am schimbat numărul. Am o urgență și am nevoie să îmi trimiți bani acum.”
Unele tentative de fraudă exploatează relațiile personale și emoțiile destinatarului.
Expeditorul poate pretinde că este copilul, nepotul sau un alt membru al familiei și poate invoca o urgență pentru a împiedica verificarea informațiilor.
Înainte de a trimite bani, contactează persoana respectivă prin numărul pe care îl cunoști deja sau verifică situația prin intermediul unui alt membru al familiei.
Nu considera mesajul autentic doar pentru că expeditorul pare să cunoască anumite detalii personale.
Semnal de alarmă: presiunea emoțională, numărul necunoscut și refuzul de a confirma identitatea printr-un apel obișnuit sau un alt canal.

11. Ofertă de muncă prea bună pentru a fi adevărată
„Felicitări! Ai fost selectat pentru un job online. Câștigă 1.000 lei pe zi lucrând de acasă. Răspunde DA pentru înscriere.”
„Poți câștiga 1.500 lei pe zi lucrând de acasă. Înscrierea este gratuită: [link suspect]”
Ofertele de muncă foarte bine plătite, fără descriere clară a activității sau fără un proces normal de recrutare, pot ascunde tentative de fraudă.
Fii precaut dacă ți se cere ulterior să plătești o taxă pentru angajare, să depui bani într-o platformă sau să oferi date bancare fără o justificare legitimă.
Verifică existența companiei și a anunțului pe canalele sale oficiale.
Semnal de alarmă: venituri foarte mari, fără explicații clare despre activitate, urmate de solicitări de bani sau date personale.
12. Ai primit o notificare despre o tranzacție necunoscută
„A fost efectuată o plată de 249 lei din contul tău. Dacă nu recunoști tranzacția, sună urgent la numărul din acest mesaj.”
„Plata de 1.850 lei a fost inițiată. Dacă nu recunoașteți tranzacția, accesați imediat: [link suspect]”
Acest tip de mesaj poate determina destinatarul să sune un număr controlat de atacatori, care se prezintă drept angajați ai băncii.
Dacă primești o astfel de notificare, verifică tranzacțiile direct în aplicația bancară. Dacă identifici o operațiune suspectă, contactează imediat banca prin numărul oficial sau prin aplicația acesteia.
Nu comunica parole, PIN-uri ori coduri de securitate persoanelor care te contactează.
Semnal de alarmă: mesajul te sperie și te împinge să accesezi un link. Verifică tranzacțiile direct în aplicația oficială a băncii.
13. Mesaj de la un necunoscut care încearcă să continue conversația
„Bună! Îmi cer scuze, cred că am salvat greșit numărul. Pari o persoană foarte amabilă. Ce faci?”
„Bună, ai ajuns acasă? Am nevoie să discutăm despre ce am vorbit ieri.”
Nu orice mesaj de la un număr necunoscut este o fraudă. Totuși, unele scheme încep cu o conversație aparent întâmplătoare.
Expeditorul încearcă să construiască o relație de încredere, iar ulterior poate introduce discuții despre investiții, platforme financiare sau oportunități de câștig.
Fii precaut dacă un necunoscut insistă să continuați conversația, îți propune investiții sau îți cere bani. Nu trimite date personale și nu transfera bani pe baza unor promisiuni neverificate.
Semnal de alarmă: mesajul poate fi o încercare de a iniția o conversație, de a obține informații despre tine sau de a te determina să accesezi ulterior un link. Un astfel de mesaj nu este automat o fraudă, dar merită tratat cu prudență dacă nu recunoști expeditorul.
14. Linkuri pentru votarea într-un concurs, folosite pentru preluarea contului WhatsApp
„Bună! Mă ajuți cu un vot pentru o fată care participă la un concurs? Durează doar câteva secunde: [link suspect]”
Poliția Română a identificat o schemă în care utilizatorii primeau mesaje nesolicitate, uneori de la persoane cunoscute, prin care erau rugați să voteze pentru un participant la un concurs. Mesajul conținea un link care părea destinat exprimării votului.
În realitate, procesul putea fi folosit pentru a determina victima să furnizeze date sau coduri necesare conectării contului de WhatsApp pe un alt dispozitiv. După preluarea contului, infractorii puteau contacta persoanele din lista de contacte și le puteau cere bani.
Cum te protejezi: confirmă cererea cu persoana care pare să fi trimis mesajul, printr-un alt canal de comunicare.
Nu introduce coduri de autentificare pe site-uri deschise din linkuri nesolicitate și nu transmite codurile primite prin SMS altor persoane.
15. Mesaj primit aparent de la propriul număr
„Bună! Am nevoie de ajutor pentru o livrare. Accesează linkul pentru a vedea detaliile: [link suspect].”
Unele mesaje pot părea că provin de la un număr familiar sau chiar de la propriul număr. Identitatea afișată poate fi falsificată prin tehnici de tip spoofing.
ANCOM explică faptul că falsificarea identității apelantului poate face ca o comunicare să pară că provine de la un număr care nu aparține persoanei care a inițiat-o.
Nu te baza exclusiv pe numărul afișat pentru a stabili dacă un mesaj este autentic.
Analizează conținutul și verifică solicitările prin canale oficiale.
Cum te protejezi: nu considera numărul afișat o dovadă suficientă a identității expeditorului. Verifică solicitarea prin canale oficiale.
Cum recunoști un SMS spam sau o tentativă de fraudă?

Deși mesajele frauduloase pot avea forme diferite, există câteva semne comune.
1. Creează un sentiment de urgență exagerată
Formulări precum „acționează imediat”, „contul va fi blocat” sau „coletul va fi returnat în 24 de ore” încearcă să te determine să iei o decizie fără să verifici informațiile.
2. Conține un link necunoscut
Un link poate duce către o pagină care imită site-ul unei companii legitime. Verifică atent domeniul și nu considera o adresă autentică doar pentru că include numele unui brand.
3. Solicită date personale sau bancare
Fii precaut dacă ți se cer parole, coduri de autentificare, date complete ale cardului sau alte informații confidențiale.
4. Promite câștiguri neașteptate
Premiile la concursuri la care nu ai participat și ofertele financiare care par prea bune pentru a fi adevărate trebuie verificate independent.
5. Solicită să suni un număr necunoscut
Unele mesaje nu conțin linkuri, ci încearcă să te determine să suni un număr la care răspunde o persoană care pretinde că reprezintă o bancă sau o companie.
Dacă mesajul pare suspect, folosește datele oficiale de contact ale organizației respective.
6. Pare personalizat, dar solicitarea este neobișnuită
Faptul că mesajul conține numele tău sau alte detalii reale nu garantează autenticitatea sa. Aceste informații pot fi disponibile din surse diverse.
Un mesaj poate fi fraudulos chiar dacă este scris corect, folosește numele unei companii reale sau pare să provină de la un expeditor cunoscut.
Ce trebuie să faci dacă primești un SMS suspect?
Dacă primești un mesaj suspect, urmează câțiva pași simpli:
Nu accesa linkurile. Verifică separat informațiile direct pe site-ul sau în aplicația oficială.
Nu răspunde expeditorului. Nu confirma date personale și nu comunica parole, coduri de autentificare sau date bancare.
Nu efectua plăți. Verifică independent orice taxă, factură sau solicitare de transfer bancar.
Blochează expeditorul, dacă mesajul este evident fraudulos sau nedorit.
Raportează mesajul. Poți sesiza compania a cărei identitate este folosită abuziv și autoritățile competente.
Contactează imediat banca, dacă ai introdus datele cardului sau ai observat o tranzacție suspectă.
Schimbă parolele afectate, dacă ai introdus date de autentificare pe o pagină falsă.
Păstrează dovezile. Salvează mesajul, numărul sau identificatorul expeditorului și eventualele capturi de ecran.
Tentativele de fraudă cibernetică pot fi raportate către Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), la numărul 1911 sau prin pnrisc.dnsc.ro. Dacă ai pierdut bani ori ai fost victima unei înșelăciuni, sesizează și Poliția.
ANCOM recomandă, de asemenea, verificarea directă a solicitărilor venite în numele furnizorilor de servicii poștale și evitarea linkurilor care cer date personale sau bancare.
Cum diferențiezi SMS Marketing-ul legitim de spam?

Doar o mică parte din mesajele comerciale sunt frauduloase. Companiile folosesc SMS-ul pentru a transmite oferte, confirmări de comenzi, notificări de livrare și alte informații utile.
Un mesaj legitim de SMS marketing este transmis în condițiile legale aplicabile, are un scop comercial clar și oferă o modalitate de dezabonare. Expeditorul poate fi identificat, iar mesajul nu ar trebui să solicite parole sau coduri de securitate.
În schimb, un mesaj fraudulos încearcă să inducă în eroare destinatarul, să obțină date confidențiale sau să determine efectuarea unei plăți nejustificate.
Totuși, aspectul mesajului nu este suficient pentru a stabili autenticitatea. Un SMS poate părea profesionist și poate conține numele unei companii cunoscute, fără să fi fost trimis de aceasta.
Pentru companiile care folosesc SMS marketing, respectarea regulilor privind protecția datelor și comunicațiile comerciale este esențială. Trimiterea responsabilă a mesajelor contribuie la încrederea clienților și la protejarea reputației brandului.
Întrebări frecvente
Ce înseamnă smishing?
Smishing este o formă de phishing realizată prin SMS. Atacatorii încearcă să obțină informații confidențiale sau bani prin mesaje care conțin linkuri, solicitări de date ori instrucțiuni înșelătoare.
Este periculos să deschid un SMS spam?
Simpla deschidere a unui mesaj text nu înseamnă automat că telefonul a fost compromis. Riscul crește dacă accesezi un link, descarci un fișier, instalezi o aplicație sau introduci date pe un site fraudulos.
Cum verific dacă un SMS de la curier este real?
Verifică numărul de urmărire și starea expedierii direct pe site-ul sau în aplicația oficială a curierului. Nu folosi linkul din mesaj pentru a introduce date bancare și nu plăti taxe neașteptate fără verificare.
Ce fac dacă am accesat un link suspect?
Închide pagina și nu introduce alte informații. Dacă ai furnizat date bancare, contactează imediat banca. Dacă ai introdus o parolă, schimb-o prin canalul oficial și verifică securitatea contului. Dacă ai instalat o aplicație necunoscută, solicită ajutor tehnic pentru verificarea dispozitivului.
De ce primesc mesaje spam chiar dacă nu mi-am publicat numărul?
Numerele pot ajunge în liste de contact din surse diverse, pot fi generate automat sau pot fi obținute din baze de date divulgate. Primirea unui SMS spam nu dovedește, în sine, că telefonul tău a fost compromis.
Pot avea încredere într-un SMS care afișează numele unei companii?
Nu neapărat. Numele afișat poate fi imitat sau identitatea expeditorului poate fi falsificată. Verifică solicitarea printr-un canal oficial, mai ales dacă mesajul cere bani, date bancare sau coduri de autentificare.
Mesajele SMS spam și tentativele de fraudă pot părea tot mai convingătoare, mai ales atunci când folosesc numele unor companii cunoscute sau informații care par personale.
Cea mai bună protecție este să nu acționezi în grabă. Verifică orice solicitare neașteptată, nu accesa linkuri suspecte și nu transmite parole, coduri de autentificare sau date bancare prin intermediul unor pagini neverificate.
Un SMS care creează panică, promite câștiguri neașteptate sau solicită date confidențiale merită verificat înainte de orice acțiune.

Linkuri utile:
https://pnrisc.dnsc.ro/
https://www.ancom.ro/despre-noi/media/comunicate-de-presa/ancom-recomandari-pentru-evitarea-fraudelor-care-folosesc-identitatea-furnizorilor-de-servicii-postale/
Despre autor
Florin Velica - specialist în marketing online, cu peste 25 de ani de experiență în mobile marketing, SEO, advertising, e-commerce și strategie digitala.